Stiri‎ > ‎New Post‎ > ‎

5 stele Euro NCAP pentru Alfa Romeo Giulia

postat 25 iul. 2016, 01:43 de Cargo Magazin   [ actualizat la 3 aug. 2016, 09:48 ]
Noul sedan Alfa Romeo a obtinut 5 stele la testele de siguranta organizate de Euro NCAP, cu un comportament excelent in ceea ce priveste protectia la nivelul ocupantilor adulti. Scorul de 98%, inregistrat de Giulia la aceasta categorie, este cel mai mare din istoria testelor Euro NCAP.

Rezultatul se datoreaza unei caroserii usoare, dar rigide, in egala masura, in compozitia careia intra un aliaj de materiale ultra-light, precum fibra de carbon, aluminium si materiale compozite din aluminiu. Inovativele tehnologii de siguranta de la bordul Alfa Romeo Giulia sunt descrise de eficienta fara compromis.

Aceste sisteme livreaza performanta uimitoare, mentinand autoturismul in control in orice situatie:
- Sistemul Integrated Brake System (IBS), introdus in premiera mondiala pe acest model, integreaza cu succes componentele electronice si mecanice pentru a reduce distanta de franare (de la 100km/h la 0 km/h in 38 de metri pentru Giulia si in 32 de metri pentru versiunea Quadrifoglio);
- Pentru puntea fata a fost dezvoltat un nou brat dublu de control cu axa de directie semi-virtuala pentru o mai buna absorbtie a socurilor si un raspuns precis al directiei. Acest sistem exclusiv Alfa Romeo, numit AlfaLink Technology, mentine amprenta anvelopei constanta in viraje si poate face fata unor acceleratii laterale amplificate;
- Cel mai precis sistem de directie din segment. in orice situatie si la orice viteza, condusul la volanul unei Alfa Romeo Giulia cu cel mai direct raport de transmitere al casetei de directie (11.8) este o experienta naturala, intuitiva si sigura.

Printre sistemele de siguranta standard oferite pe toate versiunile Giulia se numara:
- Forward Collision Warning (FCW) foloseste un senzor radar si o camera integrata in parbriz pentru detectarea obstacolelor sau a altor vehicule aflate pe traiectoria masinii, atentionand soferul in cazul unei coliziuni iminente;
- Daca soferul nu reactioneaza la timp, sistemul Autonomous Emergency Brake (AEB) franeaza automat pentru a evita impactul sau pentru a atenua pagubele. Alaturi de functia de recunoastere a pietonilor (Pedestrian Detection), optionala, informatia oferita de radar si camera video este interpretata in asa fel incat sistemul AEB este capabil sa opreasca autonom masina de la viteze de pana la 65 km/h.
- Lane Departure Warning (LDW) monitorizeaza si detecteaza parasirea neintentionata a benzii de catre sofer;
- Sistemul Blind Spot Monitoring (BSM) cu Rear Cross Path Detection asista soferul in depasiri, la schimbarea benzilor sau la manevre in marsarier.