Stiri‎ > ‎New Post‎ > ‎

Au fost repuse în funcțiune trecerile de pietoni semaforizate din Bușteni

postat 11 apr. 2017, 23:14 de Cargo Magazin   [ actualizat la 11 apr. 2017, 23:15 ]
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunţă participanţii la trafic că au fost repuse în funcțiune cele două treceri de pietoni semaforizate de pe raza localitații Bușteni. Acestea sunt destinate exclusiv persoanelor cu dizabilități și a persoanelor vârstnice și pot fi utilizate prin acționarea manuală a instalației de semaforizare.

Menționăm, totodată, că în această zonă sunt amplasate două pasarele pietonale, care au ca scop atât fluidizarea traficului rutier cât și creșterea gradului de siguranță rutieră a tuturor participanților la trafic.

CNAIR face apel către localnicii și turiștii aflați în zonă să conștientizeze destinația și utilitatea trecerilor de pietoni la nivel.