CFR Calatori informeaza ca pentru calatoria de la Oravita la Anina si retur exista de acum posibilitatea de a cumpara si online biletele de tren. Orice unitate de vanzare din tara, statie sau agentie de voiaj CFR, pune in vanzare bilete pentru aceasta ruta. Oravita - Anina este cea mai veche si cea mai spectaculoasa cale ferata montana din Sud-Estul Europei, cu peisaje fabuloase, 14 tuneluri, 10 viaducte, taieturi in munte peste doua treimi din intregul traseu (21 de kilometri). Trenurile au in componenta doua vagoane (trei in sezonul estival) si circula in fiecare zi dupa urmatorul program: - R 9695 Oravita pl. 11:15, Anina sos. 13:05 - R 9694 Anina pl. 13:30, Oravita sos. 15:20 Se pot cumpara bilete, inclusiv cu locuri rezervate, pentru calatoriile individuale sau grupuri mici, cu anticipatie de 30 de zile, la care se aplica: Ofertele comerciale si reducerile aferente (Bilet dus-intors, Minigrup 2-5, Cartea VSD, Biletul de weekend, reducerile la achizitionarea cu anticipatie, reduceri pentru grupuri organizate de cel putin 20 de persoane, etc.) Reducerile si facilitatile acordate prin acte normative (elevi si studenti, pensionari, revolutionari, veterani de razboi, persoane persecutate din motive politice si etnice, persoane cu handicap,etc.). In plus, la cumpararea online se acorda o reducere suplimentara de 5% care se cumuleaza cu orice alt discount (de exemplu, cu reducerea aferenta biletului dus-intors). Pentru grupurile organizate de cel putin 30 persoane, calatoria poate fi planificata pana cu doua luni inainte, iar reducerile pot ajunge si pana la 35% (pentru grupuri mari de peste 45 de persoane) acest lucru fiind o buna oportunitate pentru agentiile de turism. |