postat 14 mar. 2017, 04:12 de Cargo Magazin
[
actualizat la 14 mar. 2017, 04:12
]
Autorităţile de frontieră din Ungaria au informat că începând din această seară, de la ora 23.00 (ora României), până miercuri la 23.00 (ora României), pe teritoriul Ungariei va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone. Măsura a fost luată ca urmare a faptului că miercuri în Ungaria se sărbătoreşte Ziua Naţională.
Traficul de călători şi autoturisme se va desfăşura în condiţii normale şi nu va fi afectat de restricţii.
Autorităţile recomandă şoferilor de camioane să aştepte în parcări reluarea circulaţiei prin Ungaria şi atrag atenţia că după reluarea circulaţiei ar putea exista aglomerări mari în punctul de trecere a Frontierei de pe autostrada Nădlac-Arad. |
|