Stiri‎ > ‎New Post‎ > ‎

Dachser Romania, parteneriat cu ASE

postat 21 iul. 2016, 03:13 de Cargo Magazin   [ actualizat la 3 aug. 2016, 03:46 ]
Traian Dumitrescu, Managing Director al Dachser Romania, a participat in calitate de guest speaker la seria de conferinte "Expand your Horizons" organizata de catre Academia de Studii Economice. Absolvent al Academiei, Traian Dumitrescu le-a impartasit studentilor MBA din experienta sa de peste 16 ani de management, sustinand prezentarea cu tema "Sa fim pregatiti pentru provocarile pietelor".

Evenimentul a avut loc joi, 24 martie 2016, la ASE Bucuresti, sub conducerea Conf. univ. dr. Iulia Jianu si a Conf. univ. dr. Ionut-Florin ANICA-POP. "Tot ceea ce s-a intamplat vine sa confirme calitatea cu adevarat remarcabila a leadership-ului dumneavoastra si imi intareste convingerea, a mea si a institutiei pe care o reprezint, in beneficiile pe care cooperarea inter-institutionala ASE - Dachser o are pentru dezvoltarea relatiei universitate - mediu de afaceri", a scris Conf. univ. dr. Iulia Jianu Academiei de Studii Economice in scrisoarea de multumire adresata domnului Traian Dumitrescu.

"Studentii MBA care au participat la conferinta acopera diferite functiuni de business din domenii variate. Cu toate acestea, concluzia lor a fost unanima: societatea, in toate segmentele sale, are nevoie de lideri. Iar ei vor fi generatia de profesionisti valorosi, determinati sa produca o diferenta majora in activitatea profesionala", a concluzionat Traian Dumitrescu.