Stiri‎ > ‎New Post‎ > ‎

Fulda lanseaza noile anvelope de camion Ecocontrol 2+ si Ecoforce 2+

postat 22 iul. 2016, 00:35 de Cargo Magazin   [ actualizat la 3 aug. 2016, 08:37 ]
Fulda anunta lansarea noii game de anvelope on-road de camion pentru directie si pentru tractiune, care ofera performanta in toate anotimpurile si kilometraj mai mare fata de predecesoarele sale. Noua gama cuprinde anvelopa de directie Ecocontrol 2+ si anvelopa de tractiune Ecoforce 2+. In plus, odata cu lansarea celei mai noi generatii de anvelope de camion de la Fulda, portofoliul acestei marci va fi extins cu noi dimensiuni.

Noile anvelope de camion Fulda reprezinta alegerea ideala pentru flotele care cauta o solutie versatila pentru a face fata provocarilor de astazi, la un nivel de pret atractiv. Printre beneficiile oferite se numara si o gama larga de dimensiuni, kilometraj 2 cu pana la 10% mai mare, clasificare imbunatatita a criteriilor de performanta de pe eticheta UE in cateva dintre dimensiuni si marcajele M+S si 3PMSF (simbolul muntelui cu trei piscuri si fulgul de nea) prezente atat pe anvelopele de tractiune cat si pe cele de directie. Toate anvelopele beneficiaza de cea mai recenta generatie de profil al benzii de rulare si de un design modern al flancului, specific anvelopelor de camion Fulda.

Noua gama Ecocontrol 2+, de directie, include sapte dimensiuni care acopera cele mai populare aplicatii odata cu includerea in aceasta familie si a dimensiunii 385/55R22.5. Toate anvelopele Ecocontrol 2+ respecta cerintele pentru performante pe timp de iarna impuse prin marcajele 3PMSF si M+S, aceasta insemnand ca noile produse respecta cele mai inalte cerinte legale impuse in UE pentru anvelope pe timp de iarna.

Gama Ecoforce 2+, de tractiune, cuprinde cinci dimensiuni populare. Acestea respecta cerintele stricte pentru marcajele 3PMSF si M+S. Printre noile caracterisitici incorporate in profilul si constructia noilor anvelope de directie, Ecocontrol 2+, se numara profilul optimizat al benzii de rulare, geometria striatiilor, o nervura suplimentara pentru versiunile pe 385/55R22.5 si 385/65R22.5 si un compus optimizat al benzii de rulare comparativ cu predecesoarea. Profilul benzii de rulare asigura uzura uniforma si kilometraj bun. Nivelul ridicat de performanta in conditii de carosabil umed, capabilitatile all-season si nivelul extrem de scazut al zgomotului la rulare sunt beneficiile ce rezulta din aceasta geometrie speciala a canelurilor. Cea de-a sasea nervura dispusa pe anvelopele mai late asigura o distributie egala a presiunii si este cheia uzurii uniforme si a aderentei pe zapada. Noul compus al benzii de rulare ofera un kilometraj 3 cu 10% mai bun comparativ cu predecesoarele sale, precum si o rezistenta mai mare la crapaturile de la nivelul canelurilor.