Stiri‎ > ‎New Post‎ > ‎

GEFCO Romania, cea mai mare crestere din ultimii 5 ani

postat 25 iul. 2016, 00:37 de Cargo Magazin   [ actualizat la 3 aug. 2016, 09:45 ]
GEFCO Romania, filiala locala a Grupului GEFCO, jucator de top pe piata globala si locala de logistica industriala, a inregistrat cea mai mare rata de crestere a cifrei de afaceri din ultimii 5 ani. GEFCO Romania a raportat o cifra de afaceri de 64 milioane de euro pentru anul 2015, in crestere cu 23% fata de 2014.

"In 2015, oferta GEFCO Romania s-a dovedit a fi aliniata cu nevoile clientilor internationali - optimizarea fluxurilor de transport prin solutii alternative si trecerea de la cumpararea la nivel local la o abordare regionala si chiar internationala. Faptul ca aceasta realizare a fost obtinuta fara a face compromisuri in ceea ce priveste calitatea serviciilor este rodul eforturilor depuse de echipa mea", a declarat Jerome Chevrolet, Director general al filialei din Romania.

In 11 ani de activitate locala, filiala din Romania a Grupului GEFCO s-a dezvoltat permanent, devenind o organizatie care are acum peste 116 angajati si o cifra de afaceri inregistrata de 64 milioane de euro, in crestere fata de cele peste 52 de milioane realizate in anul 2014.

O parte din rezultatele foarte bune ale companiei se datoreaza procesului implementat si bine planificat de optimizari, la care au fost supuse toate fluxurile de transport ale companiei in cursul anului 2015. "A existat o crestere a numarului de transportatori cu care colaboram, in acelasi timp fiind consolidate si dinamizate parteneriate si cu alte filiale GEFCO, pentru a sprijini dezvoltarea afacerii", a adaugat Jerome Chevrolet.