Stiri‎ > ‎New Post‎ > ‎

IVECO prezinta Stralis X-WAY, un camion pentru off-road usor

postat 7 iun. 2017, 04:59 de Cargo Magazin   [ actualizat la 7 iun. 2017, 05:00 ]
IVECO își extinde oferta variată cu această gamă complet nouă pentru misiuni profesionale și logistice în domeniul construcțiilor: modelul Stralis X-WAY este alegerea perfectă pentru operațiuni care necesită un grad ridicat de mobilitate pe teren și un profil light off-road.

Stralis X-WAY testează limitele și din perspectiva greutății proprii, care este extrem de redusă. Această caracteristică, împreună cu șasiul robust, garantează cea mai bună sarcină utilă de pe piață din categoria din care face parte, datorită versiunii Super Loader (SL), care este montată pe un șasiu de 8x4, cu o greutate de până la 9 tone - cea mai redusă din acest sector.

Oferta variată de motoare cu eficiență ridicată, disponibile în trei variante de cilindree (9, 11 și 13 litri) reprezintă o garanție a faptului că pentru fiecare misiune există o soluție potrivită – toate motoarele garantând economii de combustibil și performanțe remarcabile. Tehnologia motoarelor Hi-SCR, fără EGR și regenerare parcată, contribuie la o scădere semnificativă a emisiilor și mărește eficiența consumului de combustibil, contribuind în același timp la reducerea costurilor de întreținere. Această caracteristică este foarte utilă în special pentru misiunile profesionale și de logistică în domeniul construcțiilor care se desfășoară de multe ori în medii urbane, în care sistemele EGR sunt sancționate pentru generarea de funingine. Absența EGR - care are drept efect o scădere a densității de putere - are beneficii și în ceea ce privește sarcina utilă, deoarece vehiculul este mai ușor.

Tehnologiile avansate, intervalele lungi de timp dintre operațiunile de întreținere și durabilitatea rutieră a Stralis X-WAY generează economii semnificative la nivelul costurilor de întreținere și al reparațiilor. Frânele cu discuri contribuie de asemenea la reducerea costurilor, datorită nivelului redus de uzură. Pe lângă nivelul excelent al economiilor de combustibil realizate, toate acestea se traduc prin cel mai scăzut cost total de proprietate.