Stiri‎ > ‎New Post‎ > ‎

Mercedes-Benz revolutioneaza serviciile de livrare cu strategia adVANce si conceptul Vision Van

postat 19 sept. 2016, 02:32 de Cargo Magazin   [ actualizat la 19 sept. 2016, 02:32 ]
Mercedez-Benz Vans isi extinde in continuare rolul de pionier in segmentul de autovehicule comerciale usoare, punand bazele unei transformari strategice de amploare prin strategia adVANce si conceptul Vision Van.

Cu adVANce, Mercedes-Benz lanseaza o initiativa strategica pentru viitor care se concentreaza pe trei domenii de inovatie: conectivitate si aplicatii internet, ce permit o integrare perfecta a unei game variate de tehnologii la bordul autovehiculelor Mercedes-Benz Vans (digital@vans), solutii inovatoare hardware pentru industria de transporturi (solutions@vans), precum si noi concepte de mobilitate la cerere pentru transportul de bunuri si de pasageri (mobility@vans).

Vision Van a evoluat ca parte a initiativei strategice de viitor adVANce si reprezinta un concept revolutionar de autovehicul comercial usor pentru mediul urban. Functionand ca un sistem integrat, autovehiculul combina un numar de tehnologii inovatoare pentru operatiunile de livrare si seteaza standardul de performanta si solutii pentru viitoarele generatii de van-uri.