Noul ministru al Transporturilor, Sorin Buse, si-a inceput mandatul printr-o vizita de lucru efectuata pe principalele santiere din Municipiul Bucuresti. La Metrorex, au fost vizate Magistrala 5 (statiile Eroilor 2 si Favorit), precum si Magistrala 4 (statia Straulesti). Pe Magistrala 5, progresul fizic al lucrarilor este de 85% in ceea ce priveste structura si de 10% in cazul finisajelor si instalatiilor aferente. La statia Eroilor 2, executia structurii este realizata in proportie de 80%. in acest moment, se lucreaza la legatura dintre M5 si M1 si se efectueaza excavatii pentru statia de pompare. De asemenea, sunt evaluate toate solutiile posibile pentru diminuarea perioadei aferente devierii traficului auto. in ceea ce priveste statia Favorit, executia structurii este realizata in proportie de 97%. Pe Magistrala 4, a fost deja eliberata Autorizatia de Construire pentru Terminalul Multimodal Straulesti si au inceput lucrarile de realizare a acestuia. Progresul fizic al tuturor lucrarilor este de 75%. La sfarsitul anului 2016 statiile Laminorului si Straulesti vor fi functionale (astfel la reteaua de metrou existenta, pe tronsonul Gara de Nord - Parc Bazilescu, in lungime de cca 5,6 Km se vor adauga inca 2,1 Km cale dubla), iar in primul semestru din 2017 vor fi date in folosinta atat Depoul, cat si Terminalul Multimodal. In privinta proiectelor CNADNR, Ministrul Transporturilor a luat la cunostinta evolutia lucrarilor pe Centura Municipiului Bucuresti, intre A1 (Militari) si DN7 (Chitila). In urma exproprierilor suplimentare si a Autorizatiei de Construire ce a fost emisa saptamana trecuta, finalizarea lucrarilor este preconizata pentru data de 31 decembrie 2016. Progresul fizic actual depaseste deja 50%. Proiectarea si executia Pasajului Suprateran pe DJ 602 Centura Bucuresti - Domnesti se afla, in prezent, in procedura de achizitie. Dupa finalizarea licitatiei, proiectul a fost blocat de contestatiile depuse. Ministrul s-a deplasat si la Intrarea in Bucuresti - Petricani, acolo unde se afla in stadiul de proiectare cei 3 km pentru a intregi Autostrada Bucuresti - Ploiesti. Proiectul tehnic a fost definitivat, iar in acest moment se depun eforturi pentru obtinerea tuturor avizelor necesare pentru emiterea Autorizatiei de Construire. |