Pe Autostrada Lugoj – Deva, lotul 2, din cei 28,6 km, au fost deschişi traficului 15 km. În prezent, lucrările rămase de efectuat pe acest tronson, înregistrează un progres fizic de aproximativ 60%. În cadrul vizitei, constructorul a declarat că nodul rutier de la Margina, aferent secțiunii D a autostrăzii, va fi finalizat în luna august 2017. Secțiunea E din autostradă urmează să fie relicitată din cauza necesităţii construirii ecoductului pentru mamifere mari. Legătura între lotul 2 şi 3 se va face până la finalizarea acestuia, prin DN 68 A. Lotul 3, în lungime totală de 21,14 km este asfaltat în proporţie de 80%, iar stadiul de realizare a lucrărilor este 75%. Pe lotul 4 (22,139 km), procentul de execuţie este de 52% şi asfaltul este turnat pe 68% din suprafață. Termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor, pe ambele loturi, este luna decembrie a acestui an. Ministrul Transporturilor şi-a continuat vizita pe şantierul Autostrăzii Sebeş-Turda, acolo unde pe lotul 1 (17 km) a constatat mobilizarea foarte slabă a constructorului, motiv pentru care acesta a fost chemat la Ministerul Transporturilor pentru discuţii. Stadiul execuţiei pe acest lot este de numai 20%. Pe lotul 2 (24,25 km), lucrările au fost executate în proporţie de 28%. Loturile 3 (12,45 km) şi 4 (16,3 km) au un progres fizic de cca 70% datorită eficienţei cu care constructorii au efectuat lucrările pe aceste două tronsoane. Pentru verificarea calităţii lucrărilor din şantierele de infrastructură de transport, se fac controale inopinate de către specialişti CESTRIN şi CNAIR care prelevează probe din teren. Ieri au fost luate probe din lotul 3 al Autostrăzii Sebeş -Turda. |