Stiri‎ > ‎New Post‎ > ‎

S-a lansat conceptul de transport Romania Policentrica

postat 22 iul. 2016, 00:15 de Cargo Magazin   [ actualizat la 3 aug. 2016, 08:12 ]
Asociatia pentru Mobilitate Metropolitana a lansat, cu ocazia celei de-a sasea editii a Forumului international de Mobilitate Metropolitana, desfasurat la Deva, un concept strategic de transport interurban: "Romania Policentrica. Coridoare de transport durabil pentru conectarea principalilor poli urbani".

Documentul, realizat cu sprijinul analizei de piata a transporturilor realizata de compania de consultanta ETL Business Plus SRL, urmareste sa supuna atentiei publice un concept inovator de conectare a polilor majori urbani ai Romaniei (Capitala, polii de crestere si de dezvoltare, celelalte resedinte de judet) in sensul extinderii zonelor de influenta si de naveta zilnica pana la o distanta de aproximativ 100-120 km. Reteaua acestor coridoare se bazeaza pe principiul nodurilor de retea, reprezentate de polii urbani si zonele lor periurbane / metropolitane, si spitelor de conectare, reprezentate de coridoarele majore si retelele de transporturi locale si regionale.

"Prin realizarea acestei retele de coridoare de transport durabil, adica bazate in principal pe transportul feroviar mult mai putin poluant, pe transportul electric si pe tehnologiile de transport inteligente, urmarim sa asiguram locuitorilor Romaniei o sansa de a participa la viata economica, sociala, educationala si culturala a marilor orase. Reteaua de coridoare, odata functionala va constitui cureaua de transmisie intre aceste rotite care construiesc angrenajul numit Romania. Directia propusa de asociatia noastra implica investitii importante atat in reconstructia retelei de cale ferata, cat si in constructia de sectoare noi, prin zone cu un relief mai provocator, zone care trebuie sa se transforme din bariere intre regiunile istorice in punti de legatura", apreciaza Stefan Roseanu, Director General al Asociatiei pentru Mobilitate Metropolitana.