Stiri‎ > ‎New Post‎ > ‎

Soseaua care leaga DN 39 cu noul pod de la Agigea este finalizata

postat 21 iul. 2016, 02:13 de Cargo Magazin   [ actualizat la 2 aug. 2016, 12:37 ]
CN Administratia Porturilor Maritime SA a anuntat ca soseaua care va conecta noul pod rutier de peste Canalul Dunare - Marea Neagra cu DN 39 Constanta - Mangalia, prevazuta a prelua traficul greu, este finalizata si intruneste conditiile deschiderii circulatiei traficului rutier.

Breteaua rutiera de conectare cu DN 39 este obiectul 2 al proiectului de investitii "Pod rutier la km 0+540 al Canalului Dunare - Marea Neagra". Aceasta va prelua traficul rutier, inclusiv traficul greu, pe o varianta alternativa si va conecta Autostrada 4 cu DN 39A si, in continuare, cu DN 39, pana la intrarea spre Eforie Nord.

In acest sens au fost realizate elementele de siguranta circulatiei (marcaje, parapete, un nou sens giratoriu, semnalizare rutiera etc), iar pe segmentul de drum care traverseaza localitatea Agigea, breteaua rutiera a fost dotata pe ambele laturi cu panouri fonoabsorbante, pentru protectia fonica a locuitorilor din cartierele apropiate.