Deși legislația europeană prevede posibilitatea angajării de conducători auto străini din afara UE în Statele Membre UE, cu toate acestea în România nu există posibilitatea susținerii examinării conducătorilor auto profesioniști în limbile engleză sau franceză pentru obținerea atestării profesionale obligatorii conform legislației naționale și europene, chiar dacă proba teoretică pentru obținerea permisului de conducere în România poate fi susținută într-o limbă străină. Precizăm că un conducător auto străin din afara UE poate fi angajat legal în România de un operator român de transport rutier de mărfuri care deține o licență comunitară, pe baza Atestatului de conducător auto prevăzut de Regulamentul european nr. 1072/2009 privind accesul la piața transportului rutier internațional de mărfuri. De asemenea, precizăm că atestarea profesională a conducătorilor auto profesioniști, respectiv deținerea unui certificat de calificare profesională inițială (CPI), care trebuie actualizat periodic printr-un Certificat de calificare profesională continuă (CPC) este o condiție obligatorie pentru a-şi putea exercita ocupația, în România și în orice Stat Membru UE, pentru toți conducătorii auto titulari ai permiselor de conducere corespunzătoare transportului rutier profesionist de mărfuri și de persoane. |