Stiri‎ > ‎New Post‎ > ‎

WebEye România are un nou director general

postat 1 mar. 2017, 23:22 de Cargo Magazin   [ actualizat la 1 mar. 2017, 23:23 ]
WebEye România, membru al WebEye Telematics Group, furnizorul de soluții telematice cu cea mai extinsă prezență pe piața europeană, are un nou director general, Levente Gall.

Gall îl înlocuiește pe Gyula Telegdi, care a fost promovat Global Operation Director, poziție din care va conduce operațiunile companiei în cele 11 țări europene în care WebEye are filială proprie.

Levente Gall lucrează în companie din 2008, fiind primul reprezentant de vânzări și totodată persoana care a adus primii clienți - Rozotti, Proges - pentru WebEye România. Au urmat treptat contracte importante cu jucători mari din transporturi precum International Transporte Popovici, Transcom, Fornetti și Edy Spedition, firmă care la vremea semnării contractului cu WebEye avea o flotă de peste 1000 de camioane. Succesul în afaceri i-a adus lui Levente Gall promovarea, în 2012, în funcția de director de vânzări și în prezent în funcția de director general.

„Este un motiv de mare bucurie atât pentru mine, cât și pentru Gyula. Promovarea înseamnă recunoașterea efortului nostru de a poziționa WebEye în fruntea furnizorilor de soluții telematice din România. Intrăm într-o nouă etapă, când echipa din România va avea un cuvânt important de spus în luarea deciziilor la nivelul grupului. Dacă Gyula se va ocupa de dezvoltarea filialelor din Europa, eu voi avea ca priorități consolidarea afacerii în România și întărirea echipei. Voi investi în stimularea angajaților pentru a fi mai buni profesional și mai dedicați companiei”, a spus Levente Gall.