Bus‎ > ‎

Articole Bus


EXPOZIȚIE: Noutățile Scania la Busworld

postat 22 nov. 2017, 01:19 de Utilizator necunoscut   [ actualizat la 22 nov. 2017, 01:19 ]

Product family image, buses and coaches.Scania Touring, Scania Interlink HD, Scania Interlink MD, Scania Interlink LD and Scania Citywide LE Hybrid.Photo: Scania 2017
La expoziția Busworld din Kortrijk, Scania a prezentat noutățile sale în gama de autobuze și autocare: autobuzul hibrid cu podea joasă Scania Interlink LD, autobuzul electric cu baterii Scania Citywide LF, autocarul Scania Touring de 12,9 metri lungime, noi rezervoare de gaz, precum și serviciul Fleet Care cu Uptime Guarantee.

Accelerarea urbanizării este caracterizată în toată lumea de o extindere a suburbiilor în dauna centrelor orașelor. Astfel, naveta către locul de muncă devine din ce în ce mai lungă, iar autobuzele suburbane consumă în prezent de trei ori mai mult carburant decât cele folosite în centrele orașelor.

”Astfel a apărut nevoia de a găsi alternative nefosile viabile din punct de vedere comercial pentru aceste călătorii. Putem oferi operatorilor cea mai mare libertate de alegere pentru trecerea la servicii de transport mai sustenabile, la costuri de operare asemănătoare”, a declarat Karin Rådström, șeful diviziei Buses & Coaches al Scania.

Scania deține acum cea mai largă gamă de soluții alternative de alimentare pentru autobuze suburbane și interurbane. La Busworld, producătorul a expus în premieră modelul hibrid Scania Interlink Low Decker, care este ideal pentru rutele cu opriri frecvente, datorită economiei de consum și a reducerii emisiilor.

Gama Scania Interlink LD este în prezent formată din autobuze alimentate cu motorină, biodiesel, HVO, CNG/CBG și etanol, la care se adaugă versiunea hibrid. Autobuzul electrificat este proiectat în special pentru operațiuni suburbii-suburbii și suburbii-centru, pentru a beneficia de potențialul maxim de economisire al sistemului hibrid. Deoarece în aceste tipuri de operațiuni se parcurg anual distanțe mai mari, autobuzele hibrid sunt de preferat față de cele electrice cu baterii, care în plus au nevoie și de o infrastructură de reîncărcare. Operatorii pot obține astfel un cost total de operare favorabil, iar în același timp să-și reducă impactul asupra mediului. Combinarea autobuzelor hibrid cu utilizarea carburanților precum biodiesel sau HVO pot aduce reduceri ale emisiilor de CO2 de până la 90%.

În plus, Scania a prezentat în premieră la Busworld autobuzul său electric cu baterii Scania Citywide Low Floor. Acesta va fi testat până la finalul anului pentru a se asigura că îndeplinește cele mai înalte standarde Scania înainte de startul vânzărilor, în 2018.

Articolul complet in editia din Decembrie a revistei Cargo&Bus

EVENIMENT: Cinci premii pentru Daimler la Busworld Kortrijk 2017

postat 22 nov. 2017, 01:16 de Utilizator necunoscut

Mercedes-Benz Citaro hybrid, Exterieur, eisblau metallic, OM 936 h mit 220 kW (299 PS), 7,7 L Hubraum, Elektro-Motor mit 14 kW, 6-Gang-Automatikgetriebe, LED-Scheinwerfer, Länge/Breite/Höhe: 12.135/2.550/3.120 mm, Beförderungskapazität: max. 1/96. Mercedes-Benz Citaro hybrid, Exterior, ice blue metallic, OM 936 h rated at 220 kW/299 hp, displacement 7.7 l, electric motor rated at 14 kW, 6-speed automatic transmission, LED headlamps, length/width/height: 12135/2550/3120 mm, passenger capacity: max. 1/96.
Daimler Buses a obținut 5 premii la expoziția internațională Busworld desfășurată în Kortrijk (Belgia). Membrii juriului Busworld au acordat câte două premii autobuzelor Mercedes-Benz Tourismo M și Citaro hibrid. Autocarul Setra S 516 HD, din categoria ComfortClass, a primit premiul ”Autocarul Sustenabil al Anului 2018” din partea juriului internațional al competiției.

Autobuzul Citaro hibrid a obținut două premii la debutul său în cadrul celei mai mari expoziții europene de profil. Noul vehicul, care și-a redus consumul de combustibil cu până la 8,5%, a devenit câștigătorul Marelui Premiu la categoria Autobuze și al Premiului pentru Siguranță. Daimler Buses oferă tehnologia hibridă ca dotare opțională la nivel internațional pentru o gamă largă de autobuze cu motorizări convenționale dedicate transportului urban.

Tourismo M este soluția ideală pentru transportatorii care au nevoie de multe locuri, un portbagaj încăpător și o eficiență economică maximă de la un vehicul cu doar două axe. Cu o lungime de 12,9 m, Tourismo oferă cu un rând de locuri în plus față de versiunea Tourismo cu lungimea de 12,14 m. În cadrul evenimentului din Kortrijk, Tourismo a obținut două premii majore, la categoriile ”Design” și ”Siguranță”.

Setra S 516 HD s-a aflat, de asemenea, printre câștigătorii desemnați la Busworld. În opinia juriului internațional, Setra S 516 HD este ”Autocarul Sustenabil al Anului”, vehiculul cu două axe devenind noul standard în materie de autocare dedicate transporturilor lungi. În plus, autocarul din gama Setra ComfortClass a câștigat recent premii pentru sustenabilitate din partea revistei italiene ”Autobus”, a revistei germane ”Busfahrt” și a revistei franceze ”Mobilité”. În opinia membrilor juriului, sistemul de propulsie Euro VI impresionează prin eficiența economică remarcabilă și confortul absolut. Mai mult, vehiculul din gama Setra ComfortClass 500 oferă atât șoferilor, cât și pasagerilor, valori maxime de siguranță, prin intermediul sistemelor de asistență de ultimă generație.

Articolul complet in editia din Decembrie a revistei Cargo&Bus

TEHNOLOGIE: Primul tren alimentat cu hidrogen

postat 22 nov. 2017, 01:13 de Utilizator necunoscut   [ actualizat la 22 nov. 2017, 01:14 ]

Trenul viitorului va fi propulsat cu hidrogen, va funcţiona fără nici o emisie poluantă și va deservi primii pasageri în Saxonia Inferioară. Trenul se numeşte '”Coradia iLint” şi este construit de Alstom pentru Autoritatea Locală de Transport din Saxonia Inferioară (LNVG).

Luna trecută, conducerile LNVG, Alstom şi Linde au semnat la Wolfsburg contractele privind livrarea celor 14 trenuri cu pile de combustie, precum şi întreţinerea şi furnizarea de energie pe 30 de ani. Trenurile vor fi construite în atelierele Alstom de la Salzgitter, fiind programate să efectueze călătorii între Cuxhaven, Bremerhaven, Bremervörde şi Buxtehude din decembrie 2021. Acestea vor înlocui unităţile diesel deţinute de autoritatea de transport Elbe-Weser-Verkehrsbetriebe (evb) şi vor reduce la zero emisiile de poluanţi în funcţionarea zilnică. Alimentarea trenului cu hidrogen va fi asigurată de o staţie proprie de alimentare a Linde Group. Coradia iLint poate parcurge până la 1.000 de kilometri cu un plin de rezervor şi poate atinge o viteză maximă de 140 km/h.

Olaf Lies, Ministrul economiei şi transportului din Saxonia Inferioară, a invitat colegii de minister la semnarea acestui contract cu ocazia conferinţei miniştrilor de transport, astfel încât aceştia să-şi facă propria impresie privind prototipul Coradia iLint, care va prelua operarea pilot a reţelei evb în primăvara anului 2018 alături de un al doilea vehicul.

În Wolfsburg, Ministrul Transporturilor Lies a înmânat anunţul oficial de finanţare către cei doi şefi ai LNVG, Hans-Joachim Menn şi Klaus Hoffmeister. LNVG va achiziţiona trenurile Coradia iLint pentru propriul parc de garnituri de trenuri şi apoi le va închiria unui operator feroviar. Trenurile cu pile de combustie vor fi întreţinute de Alstom în depoul evb din Bremervörde, care va fi extins în acest scop.

Articolul complet in editia din Decembrie a revistei Cargo&Bus

UTILE: Recuperarea banilor în cazul intrării agenției de turism în insolvență sau faliment

postat 22 nov. 2017, 01:08 de Utilizator necunoscut   [ actualizat la 22 nov. 2017, 01:08 ]

Turismul românesc a fost zguduit luna trecută de un nou scandal. Sute de români îşi cer banii înapoi de la Omnia Turism, după ce patronul s-a sinucis. Sediul firmei de turism este închis şi nimeni nu oferă nici un răspuns.
 
Ce etape trebuie să urmeze turiştii păgubiţi pentru a obţine despăgubiri din asigurarea agenţiei pentru rambursarea cheltuielilor de repatriere şi/sau a sumelor achitate de turişti, în cazul insolvabilităţii sau a falimentului agenţiei de turism?

1. Turistul va notifica în scris agenţia să îi ramburseze suma achitată, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în termen de 15 zile de la data încheierii/derulării pachetului de servicii turistice sau de la data repatrierii.
2. Turistul va anunţa asiguratorul, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în legătură cu solicitarea adresată agenţiei privind rambursarea sumelor achitate şi/sau a cheltuielilor de repatriere, în termen de 5 zile calendaristice de la data primirii confirmării de primire prevăzute la pct. 1 de mai sus.
3. În cazul în care, în termen de 15 zile calendaristice de la data confirmării de primire a documentelor justificative de către agenția de turism, turistul nu a primit sumele solicitate de la agenție, are loc evenimentul asigurat.
4. În termen de 10 zile calendaristice de la data producerii evenimentului asigurat, turistul are obligaţia de a transmite asigurătorului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, cererea de despăgubire însoţită de documentele justificative.

Articolul complet in editia din Decembrie a revistei Cargo&Bus

SERVICII: Toyota România, parteneriat cu UniCredit Leasing

postat 22 nov. 2017, 01:02 de Utilizator necunoscut

Importatorul celei mai vândute mărci auto din lume și liderul segmentului de mașini ”eco” din România, Toyota România a inițiat un parteneriat cu liderul pieței de leasing din România. UniCredit Leasing și Toyota România facilitează, astfel, accesul clienților la autovehiculele hibride din piața românească.

Ca urmare a angajamentului pe care Toyota şi l-a asumat faţă de păstrarea unui mediu înconjurător cât mai curat, intenţia companiei este de a reduce cu peste 90% emisiile de CO2 ale tuturor vehiculelor până în anul 2050, prin lansarea şi dezvoltarea unor tehnologii prietenoase cu mediul.

Liderul segmentului de mașini ecologice din România, Toyota oferă clienților o întreagă gamă de hibride. Prin combinarea unui motor termic pe benzină cu un motor electric, sunt exploatate din plin atuurile ambelor surse de energie: putere, pe de o parte, eficiență ridicată în exploatare, pe de altă parte. Gama include mașini de oraș (Yaris Hybrid), mașini compacte agile (Auris Hybrid), crossovere elegante (Toyota C-HR Hybrid), consacratele SUV-uri (RAV4 Hybrid) și hibride legendare, cum este Prius. Acestora li se alătură marca Lexus, comercializată de Toyota România, cu o gamă de 8 modele hibride.

”Parteneriatul cu UniCredit Leasing aduce o contribuție semnificativă la democratizarea soluției hibride de propulsie pentru piața auto din România, o piață în plină dezvoltare în ultimii ani. Împreună ne propunem să facilităm accesul la mașinile dotate cu această tehnologie, investind într-un viitor în care protejăm activ natura. În prezent, vânzările de hibride reprezintă aproape jumătate din volumul nostru total de vânzări, iar acest parteneriat ne duce cu un pas mai aproape de respectarea angajamentului pe care ni l-am asumat față de păstrarea unui mediu înconjurător cât mai curat”, a declarat Edit Corcoman-Târcolea, General Manager Toyota România.

Articolul complet in editia din Decembrie a revistei Cargo&Bus

SERVICII: Prima poliță de asigurări al cărei preț este legat direct de comportamentul șoferilor

postat 22 nov. 2017, 00:56 de Utilizator necunoscut   [ actualizat la 22 nov. 2017, 00:56 ]

Groupama Asigurări, companie de top ȋn România pe segmentul CASCO, a lansat clauza Autocontrol, sub forma unui proiect pilot, prin care şoferii pot beneficia de reduceri de până la 40% la prețul poliței, ȋn funcţie de comportamentul în trafic.

Acesta va fi evaluat printr-un dispozitiv telematic instalat pe autovehiculul clientului, care înregistrează o serie de informaţii privind stilul de condus, evenimentele din trafic şi alte date relevante, pe baza cărora va fi oferit un rating. Clienţii îşi pot verifica ȋn timp real ratingul şi îşi pot ajusta deci comportamentul, având astfel control direct asupra prețului poliţei.

Groupama este primul asigurator din România care introduce acest dispozitiv pentru a permite actualizarea tarifului CASCO. Clauza Autocontrol poate fi atașată unei polițe CASCO, atunci când clientul alege plata în 4 rate și prima totală este mai mare sau egală cu 800 euro/an. Achiziționarea acestei clauze oferă imediat o reducere de 20% la prima rată CASCO.

Pe autovehiculele clienţilor care optează pentru această clauză, odată ce aceasta este activată, este instalat un dispozitiv telematic ce înregistrează o serie de informații, precum zonele și drumurile pe care circulă autovehiculul, durata medie și numărul de călătorii, intervalele orare de utilizare, incidentele înregistrate, dar și date legate de stilul de condus al șoferului. Pe baza acestor indicatori, fiecare client primește un rating, ȋn funcţie de care prima este ajustată. Clienții își pot verifica în timp real ratingul, prin intermediul unei aplicații mobile sau online, ceea ce le dă posibilitatea să își ajusteze stilul de utilizare a autovehiculului, având astfel control asupra prețului asigurării contractate.

Articolul complet in editia din Decembrie a revistei Cargo&Bus

ACORD: Rețea de staţii de încărcare în Europa Centrală şi de Est

postat 22 nov. 2017, 00:50 de Utilizator necunoscut   [ actualizat la 22 nov. 2017, 00:50 ]

Partenerii din cadrul consorţiului NEXT-E au semnat luna trecută, la Tallinn, în cadrul Digital Transport Day, un acord de finanţare cu INEA (Innovation and Networks Executive Agency), care va face posibilă construirea unei reţele de încărcare pentru autovehicule electrice în şase ţări din Europa Centrală şi de Est: Cehia, Slovacia, Ungaria, Slovenia, Croaţia şi România.

Demersul marchează un punct de referinţă în cadrul extinderii e-mobilităţii în ţările membre şi pentru viitorul transportului la nivel european. În iulie 2017, proiectul NEXT-E a fost selectat de CE pentru cofinanţare prin intermediul programului Connecting Europe Facility (CEF). Consorţiul NEXT-E va primi 18,84 milioane euro în vederea implementării proiectului, aceasta fiind cea mai mare finanţare CEF acordată unui proiect privind vechiculele electrice. În cadrul acestuia, consorţiul va instala 222 de staţii de încărcare rapidă multi-standard (50 kW) şi 30 de staţii de încărcare ultra-rapidă (150-350 kW) de-a lungul principalelor coridoare europene de transport şi a reţelei trans-europene de transport (TEN-T). Ca o premieră absolută, călătoria pe distanţe lungi, bazată 100% pe electricitate, va fi posibilă în şase state membre, cu legături către ţările vecine.

Proiectul NEXT-E reprezintă cooperarea a patru companii de top din cadrul sectoarelor de electricitate, petrol şi gaze naturale, care şi-au unit forţele cu producătorii de autovehicule pentru a crea o reţea interoperabilă de staţii de încărcare a autovehiculelor electrice. Consorţiul este format din companiile din cadrul Grupului E.ON (Zapadoslovenská energetika in Slovakia, E.ON Czech Republic, E.ON Hungary, E.ON Romania), Grupului MOL (filialele din cele şase ţări participante), Hrvatska elektroprivreda din Croaţia, PETROL (în Slovenia şi Croaţia), precum şi Nissan şi BMW.

Articolul complet in editia din Decembrie a revistei Cargo&Bus

LANSARE: Noul Mercedes-Benz Tourismo RHD

postat 31 oct. 2017, 02:58 de Utilizator necunoscut   [ actualizat la 31 oct. 2017, 02:58 ]

Mercedes-Benz Tourismo 15/2 RHD, Exterieur, viperngrün metallic, OM 470 Euro VI mit 290 kW (395 PS), 10,7 L Hubraum, 8-Gang Mercedes PowerShift, Länge/Breite/Höhe: 12.295/2.550/3.680 mm, Bestuhlung: 1/51 //  Mercedes-Benz Tourismo 17/3 RHD, Exterieur, platinum-silber metallic, OM 470 Euro VI mit 315 kW (428 PS), 10,7 L Hubraum, 8-Gang Mercedes PowerShift, Länge/Breite/Höhe: 13.935/2.550/3.680 mm, Bestuhlung: 1/57 Mercedes-Benz Tourismo 15/2 RHD, Exterior, viper green metallic, OM 470 Euro VI rated at 290 kW/395 hp, displacement 10.7 l, 8-speed Mercedes PowerShift transmission, length/width/height: 12295/2550/3680 mm, seating: 1/51.  //  Mercedes-Benz Tourismo 17/3 RHD, Exterior, platinum silver metallic, OM 470 Euro VI rated at 315 kW/428 hp, displacement 10.7 l, 8-speed Mercedes PowerShift transmission, length/width/height: 13935/2550/3680 mm, seating: 1/57.
Noua generație Tourismo RHD va impresiona în aceeași măsură operatorii de transport, pasagerii și șoferii. Gama extinsă de variante și motoare face din noul Tourismo RHD un model adecvat pentru numeroase aplicații: servicii regulate pe distanțe lungi, turism, navetă, excursii sau curse ocazionale pe rute interurbane.

Toate acestea fac din Mercedes-Benz Tourismo RHD noul star al segmentului business. Producția de serie a început deja, iar până la finalul anului vor fi disponibile deja toate versiunile. Pentru companii, eficiența maximă a costurilor înseamnă, în primul rând, costuri minime. Noul Tourismo RHD îndeplinește acest criteriu, reducând consumul de combustibil cu aproximativ 4,5% față de predecesorul său, în principal prin optimizarea aerodinamicii (Cd = 0,33, cel mai bun din segment) și datorită noii caroserii, mai ușoară cu aproximativ 200 kg. Economiile se ridică până la 7% în cazul pachetului de eficiență al noii generații de motoare OM 470, lansată pe piață în vara lui 2016. La un kilometraj anual de 100.000 km, aceasta se traduce printr-o economie de 1.500-2.000 de litri de motorină.

Configurația pentru Tourismo RHD are la bază cea mai nouă generație de motoare Mercedes-Benz OM 470 de 10,7 litri și pachet de eficiență. Noul vârf de gamă de 456 CP combină dinamica remarcabilă cu un consum redus de combustibil. O altă noutate pentru Tourismo RHD este motorul compact Mercedes-Benz OM 936 de 7,7 litri și 354 CP. Acesta îmbină consumul mic cu o greutate redusă, ceea ce îi conferă o capacitate extinsă de depozitare și o eficiență ridicată la nivel de costuri.

Puterea este transmisă printr-o cutie de viteze manuală cu 5 rapoarte sau prin cutia automatizată cu 8 viteze GO 250-8 PowerShift. Aceasta din urmă este produsă de Mercedes-Benz, ca și puntea motoare spate.

Cu noile echipări opționale, precum Predictive Powertrain Control (PPC) sau Eco Driver Feedback (EDF), consumul de combustibil și emisiile pot fi reduse și mai mult.
Articolul complet in editia din Noiembrie a revistei Cargo&Bus

EXPOZIȚIE: MAN Truck & Bus la Busworld

postat 31 oct. 2017, 02:55 de Utilizator necunoscut   [ actualizat la 31 oct. 2017, 02:56 ]

La expoziția Busworld Kortrijk 2017, MAN și NEOPLAN au prezentat autobuze urbane, interurbane și autocare turistice care formează fundația pentru mobilitatea viitorului. Vedeta standului a fost noul MAN Lion’s Coach, aflat la prima apariție în fața publicului.

Noul Lion’s Coach prezintă noul limbaj de design MAN, modern și totuși atemporal, dar vrea să-și impresioneze clienții prin eficiența economică. Modelul de 13 metri lungime (13.091 mm) cu două axe oferă cu până la 6 locuri mai mult decât ”vărul” său de 12 metri. Autocarul turistic este echipat cu motorul diesel D2676 LOH de 460 CP, transmisie automată cu 12 viteze MAN TipMatic cu funcție Easy-Start și MAN EfficientCruise cu funcția EfficientRoll. Noul Lion’s Coach setează noi standarde și în ce privește siguranța. El respectă standardul ECE R66.02, are faruri și stopuri LED și dispune de sisteme precum LGS (Lane Guard System), frânarea de urgență EBA, senzori de lumină și de ploaie, MAN AttentionGuard sau un sistem de stingătoare în compartimentul motorului. Interiorul a fost și el redesenat pentru a fi mai atractiv și mai eficient. Aici, MAN a folosit o iluminare caldă tip LED, culori deschise și elemente din inox pentru un plus de eleganță.

Un alt model adus la Busworld este MAN Lion's Intercity, o soluție ideală pentru transport urban, interurban sau școlar. Cu până la 63 de locuri, varianta Intercity Xtra Lite un spațiu generos și o manevrabilitate excelentă, dar și o siguranță de top, deoarece respectă standardul ECE R66.02. Un semnal acustic se aude la deschiderea ușilor, astfel încât pasagerii pot coborî și urca în siguranță. Modelul este echipat cu un motor diesel de 290 CP.

În domeniul transportului urban, oferta MAN a fost reprezentată de modelul Lion’s City Hybrid, lansat în 2010, care consumă cu până la 30% mai puțină motorină decât un autobuz convențional. Vehiculul de 11.980 mm lungime are uși late care se deschid spre interior, cu funcție de averizare optică și acustică la închidere, funcție de aplecare, spațiu pentru cărucioare și o suspensie cu aer controlată electronic (ECAS). LED-urile sunt folosite pentru iluminarea interioară, luminile de zi și stopuri. Modelul dispune de ESP, senzori de lumină și ploaie sau monitorizarea presiunii pneurilor pe toate axele.

Articolul complet in editia din Noiembrie a revistei Cargo&Bus

PARTENERIAT: Scania va livra autobuze eco în 20 de orașe mari

postat 31 oct. 2017, 02:53 de Utilizator necunoscut   [ actualizat la 31 oct. 2017, 02:53 ]

City bus in bus systems TransjakartaJakarta, IndonesiaPhoto: Scania 2016
Scania s-a alăturat Parteneriatului Global Industrial al flotei de autobuze ”curate”, angajându-se să livreze până în anul 2018 autobuze moderne, fără emisii, către douăzeci de oraşe mari din Africa, Asia, America de Sud şi Australia.

”Având drept scop rezolvarea problemei privind schimbarea climatică şi calitatea slabă a aerului, Scania se mândreşte cu faptul că poate oferi soluţii de operare cu autobuze curate, fără emisii, ce rulează cu costuri mai mici decât cele convenţionale de azi, alimentate cu motorină”, a declarat Karin Rådström, Şeful Departamentului de Autobuze şi Autocare Scania.
Cărbunele negru este un component semnificativ al particulelor fine (PM2.5), un poluant al aerului ce are legătură cu o serie întreagă de efecte adverse asupra sănătăţii, ducând mai ales la mortalitate prematură. Cercetările ştiinţifice recente indică faptul că această substanţă joacă un rol important și în schimbarea climatică.

În prezent, Scania fabrică şi vinde autobuze fără emisii, care produc efectiv cu aproximativ 99% mai puţine emisii de cărbune negru decât tehnologia mai veche de motoare diesel. Totuşi, dintre toate autobuzele vândute azi pe glob, mai puţin de o cincime au motoare fără emisii. ”Există şansa de a crea avantaje economice asupra mediului şi sănătăţii omului, trecând de la motoarele vechi cu emisii mari ale flotei globale urbane de autobuze la cei mai curaţi combustibili şi cele mai puţin poluante motoare existente”, se arată într-o declarație a Parteneriatul Global Industrial.

Tranziţia către autobuze fără emisii este o iniţiativă a Consiliului Internaţional pentru Transportul Curat (ICCT) şi a Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu, în cooperare cu organizaţia C40 Cities Climate Leadership Group şi Centro Mario Molina – Chile.

Oraşele vizate sunt Abidjan, Accra, Addis Abeba, Bangkok, Bogota, Buenos Aires, Casablanca, Dar es Salaam, Dhaka, Istanbul, Jakarta, Johannesburg, Lagos, Lima, Manila, Mexico City, Nairobi, Santiago, São Paulo şi Sydney.

Articolul complet in editia din Noiembrie a revistei Cargo&Bus

1-10 of 177