Vedem cu totii accidente la televizor, în care sunt implicati transportatori. Vedem persoane de pe stradã, jurnalisti si atotstiutori care se revarsã asupra transportatorilor, care îi înjurã si îi fac inconstienti. Vedem autoritãti care, peste noapte, îsi dau seama cã trebuie sã dubleze valoarea amenzilor. Totul fãrã o gândire profundã, fãrã studiu de impact, fãrã a lua în calcul toate aspectele si, evident, fãrã nici un fel de consultare cu patronatele din transporturi (exista?). Suntem într-o tarã în plinã crizã. Crizã de bani, dar asta nu este cel mai rãu. Crizã de idei, crizã de moralitate, crizã de normalitate. Totul se desfãsoarã la televizor si prin presã. Guvernul este preocupat cu talk-show-urile si nicidecum cu a face bine comunitãtii. Totul este scandal politic si luptã pentru voturi. Totul este lipsa de profesionalism dublatã de lipsa de unitate.

Este mai mult decat clar faptul cã atunci când transporti cãlãtori ai o responsabilitate imensã. Ai în mânã viata unor oameni. ªi nimic nu este mai presus decât viata omeneascã. Asta este partea declarativã, sloganul, cliseul. Dar pentru ca transportatorii sã respecte legea, procedurile si, de ce nu, bunul simt, trebuie sã fie create premizele. Sã dispunã de fonduri, sã le directioneze corect, sã fie învãtati, sã fie îndrumati, sã-si poatã permite, sã aibã linistea necesarã pentru a gândi limpede si a actiona pe mãsurã. Sunt aceste premize create în frumoasa noastrã tarã? Rãspund tot eu, cu toatã convingerea: NICIDECUM!

Suntem dupa doi ani cu imense probleme în transporturi, doi ani în care motorina a ajuns sã coste cât nu face, drumurile sunt mai aglomerate ca niciodatã, viteza de deplasare mai micã decât a melcului, preturile la întretinere si piese de schimb au crescut, finantãrile au luat-o razna, garantiile din ce în ce mai mari, termenele de platã la furnizori din ce în ce mai scurte. De doi ani transportatorii au ca temã zilnica supravietuirea proprie. Nu este de mirare cã în aceastã luptã acerbã se uitã de responsabilitãtile majore, pe care le ai, ca transportator, fatã de altii, fatã de viata pasagerilor. Mijloacele de transport se învechesc fãrã sã ai posibilitatea de reînnoire, calitatea scade, soferii sunt mai obositi, mai tracasati, mai plini de griji ca niciodatã. Luptã si ei pentru propria lor supravietuire, pentru locurile lor de muncã. Alãturi de pasagerii lor dar si de patronii lor. În tot acest rãzboi zilnic nu vine nici un semn de ajutor de la stat si de la nimeni altcineva. Nu vin decât lovituri în cap sau sub centurã. Nu vezi cã esti ajutat la pretul motorinei, la scãderea costurilor de drum (vezi rovinieta), la locuri de parcare pe traseu, la granite, la pregãtirea profesionalã a soferilor si nu numai. Nu, nici un ajutor. În schimb se dubleazã amenzile si esti amenintat cu ridicarea licentelor. De acord, avem o responsabilitate. Dar suntem singurii care avem aceastã responsabilitate? Aceste autoritãti minunate ale statului român nu au si dânsele aceiasi responsabilitate? Mã uit la taximetria din Bucuresti si mã îngrozesc. Tariful scade în fiecare zi, numãrul de licente în Bucuresti creste, numãrul de taximetre creste, prin acceptarea celor din Ilfov (unde am ajuns sã avem localitãtii cu 1.000 de oameni si 500 de taxiuri). ªi, cel mai frumos, fiecare masinã are tariful ei. Clientii habar n-au ce opresc pe stradã sau opresc si întreabã: cât costã? Ati mai vãzut asa ceva pe undeva prin Europa?

Încrâncenarea si înjurãturile opiniei publice si a cãlãtorilor nu ar trebui sã se îndrepte împotriva transportatorilor, care sunt de ani buni de zile în crizã si chinuiti, ci împotriva celor care nu creazã premizele unei activitãti normale si responsabile. Curãtenia acolo trebuie sã înceapã si nicidecum la dublarea amenzilor si amenintãrile împotriva transportatorilor. Ar fi un semn de normalitate. Dar cine mai crede oare în normalitate în aceastã tarã? Eu, ca optimist, am început sã cedez.

Pânã însã vom intra în zona normalã vã doresc si mai departe "Drum Bun" si succes în gãsirea solutiilor, fãrã nici un fel de ajutor din afarã!