Aşa cum v-am promis în articolul trecut, vom încerca pe cât posibil să vă prezentăm felul în care se desfăşoară "trucking-ul" pe mapamond. De această dată v-am pregătit o poveste din ţinutul african, în care transporturile încă păstrează tradiţia camioanelor vechi dar rezistente, precum Bedford, Berliet sau Tata.

Încet, încet se modernizează şi zona muntoasă a Marocului şi cu toate astea încă mai sunt locuri în care numai camioane călite din fabrică, precum cele menţionate puţin mai sus, încă pot ajunge. Urcatul pe munte cere multă iscusinţă, experienţă şi nu în ultimul rând răbdare din partea şoferilor. Aceasta însă nu îl sperie pe bătrânul Ibrahim, deoarece el merge la relanti de 20 de ani şi numai atunci când volanul se învârte prea tare, acesta îl fixează pentru a păstra direcţia maşinii. Mi s-a spus că locul de descărcare se află undeva pe înălţimile lui Atlas şi că acest transport de grâu şi fân mărunţit este unul dintre cele mai bine plătite, dar şi că îi va aduce în medie 1000 de dirhami, ceea ce înseamnă cam 90 de euro în bani europeni. Este rentabil dacă stai şi te gândeşti că, fără alte incidente şi cu puţin noroc, totul se va termina într-o singură zi. Unde mai pui că, suplimentar, poţi lua şi unul, doi oameni pe grilaj, care şi ei plătesc. Ibrahim urmăreşte traseul atent şi puţin emoţionat deoarece pe drumul cu o singură "bandă" nu poţi evita un alt vehicul din sens opus. Sunt situaţii în care trebuie să foloseşti marşarierul şi cu ajutorul oglinzilor să dai înapoi până când îi faci loc celuilalt care coboară. Grimasele îi dispar însă atunci când se întâlneşte cu fermierii care îi fac mereu cu mâna ca şi cum l-ar şti de undeva, deoarece acest lucru înseamnă că este aproape de destinaţie. Asta nu înseamnă că s-a terminat.