Cargo‎ > ‎Articole Cargo‎ > ‎

CURIERAT: DPD România, creştere cu 20% în primul semestru

postat 30 mai 2017, 03:53 de Cargo Magazin   [ actualizat la 30 mai 2017, 03:53 ]
DPD România, una dintre cele mai mari companii de curierat expres și coletărie de pe piaţa locală, estimează o creștere cu 20% a cifrei de afaceri în primul semestru al acestui an, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, şi peste 5 milioane de colete livrate în prima jumătate a anului. Conform reprezentanţilor companiei, investițiile în platforma IT și rețeaua logistică planificate pentru anul în curs vor determina o creștere a calităţii serviciilor oferite de DPD.

DPD România se menține pe un trend ascendent, cu o cifră de afaceri raportată la finalul anului 2016 de peste 25,5 milioane euro și un volum de colete transportate cu peste 30% mai mare decât în 2015. Factorii care au contribuit la această creștere au fost, pe de o parte, investițiile companiei în zona de sortare, respectiv dezvoltarea serviciului de livrare paleţi, dar și dezvoltarea puternică a segmentului de e-commerce din România.

”Avem în plan, pentru 2017, noi investiţii în zona de IT şi software, ce ne vor permite o flexibilitate mai mare în dezvoltarea de servicii noi și va îmbunătăți calitatea operațională de livrare. Inovația va rămâne un pilon principal al strategiei noastre, iar eforturile vor continua în direcţia de impulsionare a plății cu cardul la livrare și a servicului Predict, prin care estimăm, cât mai eficace, timpul de expediţie. Ambele soluţii au fost introduse în premieră de DPD pe piaţa de curierat din Romania. De asemenea, estimăm o creștere a volumului de colete internaționale, ținând cont de dinamica pieței și poziția brandului DPD la nivel global”, a declarat Lucian Aldescu, CEO al DPD România.

Articolul complet în ediția din Iunie a revistei Cargo&Bus