Cargo‎ > ‎Articole Cargo‎ > ‎

EVENIMENT: Cefin a deschis cel mai mare sediu Ford Trucks din Europa

postat 30 mai 2017, 05:11 de Cargo Magazin   [ actualizat la 30 mai 2017, 05:11 ]
Ford Trucks a inaugurat oficial, la începutul lunii trecute, noul său sediu din România, care este și cel mai mare birou pe care compania îl are în Europa. Noul sediu este situat pe autostrada A1, la km 13,2, în cea mai mare zonă industrială a României.

La eveniment au participat reprezentanţii de nivel înalt ai Ford Otosan: Lisa King (Director General Adjunct), Ahmet Kınay (Director General Asistent) şi Emrah Duman (Director Pieţe Internaţionale). Cefin Trucks, partenerul oficial al Ford Trucks în țara noastră, a fost reprezentat de directorul general Stefano Albarosa și de Emilian Nahorniac, Director Național de Vânzări.

”În concordanţă cu strategia noastră globală pe segmentul de camioane, Ford Trucks continuă să dezvolte o rețea internațională cu acorduri de distribuție pe 3 continente, în special în Orientul Mijlociu, Africa de Nord, Rusia și Turcia şi, cel mai recent, în Europa de Est. Întrucât am crescut deja prezența noastră în diferite regiuni ale lumii, Europa de Est este acum piața noastră prioritară. Suntem foarte încântați să anunțăm că acest sediu reprezintă unul dintre cele mai importante repere ale planului de distribuție al Ford Trucks, deoarece este primul nostru pas în România și cel mai important din Europa până acum. Cefin Trucks este un partener de afaceri foarte important pentru noi și credem că acest centru va contribui în mod semnificativ la prezența Ford Trucks în România și Europa”, a declarat cu această ocazie Lisa King, Director General Adjunct al Ford Otosan.

”Datorită cunoaşterii noastre excepționale a pieței și a experienței pe care o avem, realizările Ford Trucks din România se desfășoară așa cum am planificat și suntem foarte mândri de acest parteneriat de top care aduce o valoare unică industriei de transport din România. Sediul ultramodern Ford Trucks din România, un punct de referință pentru birourile europene ale companiei Ford Trucks, este o dovadă vie a acestui lucru”, a spus și Stefano Albarosa, CEO al Cefin Trucks.

Noul sediu îndeplineşte cele mai exigente standarde Ford Trucks şi oferă servicii complete: vânzări, servicii postvânzare şi piese de schimb. Zona de service este autorizată și dotată în conformitate cu standardele recomandate de producător, oferind toate serviciile de garanție sau postgaranție pentru modelele Ford Trucks. Întregul centru de service al companiei Cefin Trucks din București este una dintre cele mai mari facilități de asistență tehnică din Europa, oferind reparații complexe mecanice, electrice și tinichigerie pentru toate tipurile și mărcile de camioane, remorci și semiremorci. Cei 85 de angajați lucrează în două schimburi. Unitatea înregistrează o medie de 600 de reparații/lună și are o capacitate de reparații simultane însumând până la 25 de vehicule (camioane sau semiremorci) în fiecare zi.

Sediul Ford Trucks beneficiază de o suprafață dedicată de 17.000 mp, cu o vizibilitate ridicată de pe autostradă, împărţită după cum urmează: o clădire de aproape 3.900 mp (amprenta la sol), parcare (pentru stocuri de vehicule, parcare betonată) – 13.000 mp, suprafața totală a birourilor – aproape 1.700 mp, suprafața totală a service-ului şi depozitului de piese de schimb – aproape 3.000 mp.

Service-ul autorizat Ford Trucks este complet renovat și modernizat conform standardelor corporatiste și tehnice ale Ford Trucks, cu 9 linii de lucru: 7 linii de reparații cu elevatoare, o linie pentru ITP (inspecție tehnică periodică) și o linie de spălare a camioanelor.

Articolul complet în ediția din Iunie a revistei Cargo&Bus
https://www.ford-trucks.ro/