Transit Custom este cea mai vândută furgonetă din segmentul său în 2015 și 2016 și continuă să conducă în clasamentele din acest an, cu 86.400 de unități vândute până în luna septembrie. Comenzile pentru noua generație se vor deschide în Europa în decembrie, noul Transit Custom urmând să fie livrat clienților la începutul anului 2018. Animat de revoluționarul motor diesel Ford EcoBlue de 2.0 litri, Transit Custom a fost regândit pentru a oferi semnificativ mai multe elemente tehnice și capacități îmbunătățite. Oferta include o versiune ECOnetic a autoutilitarei, aceasta punând la dispoziție un consum mai bun și emisii de 148 de grame CO2/km. Cu noul design frontal îndrăzneț, subliniat de grila specifică Transit cu trei bare orizontale paralele, furgoneta Ford de o tonă le oferă șoferilor mediul ideal pentru un birou mobil, punându-le acestora la dispoziție o cabină care vine cu spații de depozitare de neegalat în segment, cu ergonomie și comfort ameliorate și conectivitate ușurată de opțiunile SYNC 3 și MyFord Dock. Printre sistemele introduse în premieră în zona autovehiculelor comerciale se numără Limitatorul de viteză inteligent (Intelligent Speed Assist). ”Transit Custom a fost un succes fabulos încă de la lansare, iar această nouă versiune ridică ștacheta și mai mult. Am ascultat cu atenție dorințele clienților noștri și oferim acum o furgonetă de o tonă care e mai atrăgătoare la nivel stilistic, mai productivă și e plină de elemente tehnologice inteligente”, a declarat Hans Schep, manager general Vehicule Comerciale în cadrul Ford Europa. Noua generație Transit Custom deschide drumul pentru introducerea unei versiuni hibride cu încărcare la priză (Plug-in Hybrid, PHEV) capabilă să ruleze cu emisii zero. Aceasta va începe să fie produsă în serie în 2019. Ea folosește un sistem hibrid avansat care are ca țintă atingerea unei autonomii cu emisii zero de peste 50 de kilometri și care are în componența tehnică multipremiatul motor Ford 1.0 EcoBoost, utilizat pentru prelungirea autonomiei. Utilitara hibridă va începe o serie de teste la Londra, în flotele unor clienți mari Ford, în luna decembrie a acestui an. Articolul complet in editia din Decembrie a revistei Cargo&Bus |
Cargo > Articole Cargo >