Cargo‎ > ‎Articole Cargo‎ > ‎

CURIERAT: Livrările DPD au crescut cu 35% în primul semestru

postat 1 sept. 2016, 04:17 de Cargo Magazin   [ actualizat la 1 sept. 2016, 04:17 ]
Livrările DPD România, unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața locală de coletărie și curierat expres, s-au menținut pe un trend ascendent în prima jumătate a anului, faţă de perioada similară din 2015.

Creșterea expedierilor s-a reflectat și în cifra de afaceri a DPD România, care s-a majorat cu 26%, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

Afacerile DPD România au ajuns, după primele șase luni din 2016, la aproximativ 47 de milioane de lei, cu peste 10 milioane de lei mai mult față de cifra înregistrată în aceeași perioadă a anului anterior. Evoluția a fost susținută de creșterea volumului de livrări cu 35%, față de primul semestru din 2015.

Din totalul expedierilor efectuate prin intermediul companiei, 88% au fost pe plan intern, 7% la nivel extern, iar 5% au fost generate de trimiterile din străinătate în țară.

Principalele motoare care au condus la creşterea raportată de companie în primul semestru al anului au fost comerţul electronic, expedierile internaţionale, dar şi noul serviciu de livrare paleți în regim de curierat, PalettOne.

”Am avut parte de un prim semestru care ne-a validat țintele propuse pentru 2016. Comerțul electronic continuă să genereze cea mai mare parte a activității de curierat. Ce am observat, însă, anul acesta, este că tot mai mulţi români trimit sau primesc colete din ...

Articolul complet în ediția de septembrie a revistei Cargo & Bus