Cargo‎ > ‎Articole Cargo‎ > ‎

TEHNOLOGIE: Sisteme inteligente de siguranță care reduc riscul accidentelor

postat 30 mai 2017, 04:50 de Cargo Magazin   [ actualizat la 30 mai 2017, 04:51 ]
Prezența mai multor vehicule pe șosele, fluxul de trafic mai rapid, dar și fluxul de informații perturbatoare, toate acestea împreună, reprezintă solicitări considerabile atât asupra șoferilor de vehicule comerciale, cât și asupra șoferilor de autoturisme. Pe de altă parte, nu au existat niciodată mai multe posibilități pentru persoana aflată la volan de a conduce mai în siguranță decât o poate face în prezent. Sistemele de siguranță activă instalate pe multe autoturisme și autocamioane de ultimă generație simplifică demersul de evitare a incidentelor și accidentelor.

Începând din noiembrie 2015 a intrat în vigoare o cerință legislativă aplicabilă în cadrul UE care prevede ca toate camioanele grele cu două și trei punți să fie echipate cu funcția de frână automată de urgență. Scopul este de a reduce numărul accidentelor în care un camion intră în spatele unui vehicul care rulează înaintea sa, un tip de accident care este responsabil pentru o cincime din totalul accidentelor rutiere în care sunt implicate camioane. În momentul actual, legislația prevede ca sistemul pentru frânarea de urgență să reducă viteza camionului cu 10 km/h. Anul viitor, aceasta va ajunge la 20 km/h.

”Este extraordinar faptul că legislația a devenit mai strictă, dar consider în continuare că reglementările juridice sunt prea lejere. În situația în care conduci cu 80 km/h atunci când este utilizat sistemul pentru frânarea de urgență, trebuie să reduci viteza cu mai mult de 20 km/h pentru a evita o coliziune majoră, dacă vehiculul din față a oprit”, susține Carl Johan Almqvist, director pentru siguranța traficului și a produselor la Volvo Trucks.

Volvo Trucks a dezvoltat un sistem care depășește cu mult reglementările oficiale prezente și viitoare. Acest sistem a fost introdus în 2012 şi se concentrează în primul rând asupra alertării șoferului cu privire la riscul producerii unei coliziuni. ”În multe cazuri, acest lucru este suficient pentru ca șoferul să evalueze rapid situația și să evite astfel producerea unui accident”, explică Carl Johan Almqvist.

Sistemul pentru frânarea de urgență este folosit doar dacă acest lucru este absolut necesar și intră în funcțiune extrem de repede. Viteza de frânare – sau decelerarea, ca să folosim termenul tehnic corect – este de aproximativ 7 m/sec2, ceea ce se situează la același nivel cu ceea ce pot gestiona multe autoturisme. În practică, acesta înseamnă că viteza camionului poate fi redusă de la 80 la 0 km/h pe o distanță de aproximativ 40 de metri.

Articolul complet în ediția din Iunie a revistei Cargo&Bus