Piețele auto aflate în proces de restabilizare, creșterea puternică pe majoritatea piețelor de automobile și autovehicule comerciale, portofoliul impresionant de produse și procesele de sporire a eficienței au avut un efect pozitiv asupra companiei Daimler AG în al doilea trimestru din 2010. După cum a fost deja anunțat pe 16 iulie, profitul EBIT al grupului a crescut până la 2.104 milioane de euro (Q2 2009: minus 1.005 milioane de euro). "Strategia noastră a avut rezultate: vânzările și veniturile pentru toate diviziile au cunoscut o dezvoltare foarte dinamică. După un prim trimestru foarte profitabil, am reușit să atingem rezultate excelente și în cel de-al doilea trimestru", a declarat Dr. Dieter Zetsche, Chairman of the Board of Management of Daimler AG și Head of Mercedes-Benz Cars.
În al doilea trimestru al anului 2010, Daimler a vândut 496.500 de autoturisme și autovehicule comerciale, depășind volumul din anul precedent cu 27 de procente. Veniturile Daimler Group pentru cel de-al doilea trimestru au crescut de la 19,6 miliarde de euro în 2009 la 25,1 miliarde de euro anul acesta (+28%). Ajustate cu efectele cursului de schimb, veniturile au crescut cu 21%.



Arhiva














